Solicitarea a fost făcută la Washington.
Republica Moldova a solicitat Statelor Unite ale Americii extinderea listei produselor ce cad sub incidenţa
 Sistemului Generalizat de Preferinţe, care presupune importuri în SUA fără taxe. Solicitarea a fost făcută
 la Washington, unde în aceste zile are loc cea de-a III-a reuniune a Comitetului mixt moldo-american de
 cooperare comercial-economică.
Solicitarea R. Moldova a fost făcută reieşind din potenţialul de export şi posibilităţile de întrunire a cererii
 pieţei americane.
 
 În cadrul reuniunii a fost pus accent pe cooperarea în domeniul agricol şi dezvoltarea oportunităţilor de
 export în acest domeniu. Printre proiectele de cooperare dintre Moldova şi SUA au fost enumerate cele în
 domeniul procesării produselor, mediu şi ecologie, irigare, medicina veterinară şi nu în ultimul rând 
cooperarea bilaterală în sectorul vitivinicol.
În cadrul reuniunii, oficialii din Republica Moldova discută cu reprezentanţi ai Guvernului Statelor Unite ale
 Americii despre progresele înregistrate în domeniile strategice pentru ţara noastră, precum dezvoltarea 
mediului de afaceri, agrindustrial, IT, proprietăţii intelectuale, achiziţiilor publice.
Totodată, în contextul reuniunii Comitetului va fi stabilit Consiliul de afaceri Statele Unite ale Americii
 – Republica Moldova şi organizată prima şedinţă a acestuia.
Republica Moldova şi-a exprimat încrederea şi dorinţa de a menţine un dialog continuu cu partenerii şi
 aliaţii strategici, printre care se regăsesc Statele Unite ale Americii.