Amintim că incidentul a avut loc pe 16 martie current.
Procuratura raionului Hânceşti a demonstrat vina inculpatului, acesta fiind condamnat, prin cumul de sentinţe,
fiindu-i adăugată parţial partea neexecutată a pedepsei aplicate acum un an, la 4 ani şi 2 luni închisoare, cu executare.
Astfel, locuitorul raionului Hânceşti, este acuzat pentru trei capete de acuzare, inclusiv: violenţa săvârşită asupra
unei persoane cu funcţie de răspundere, huliganism şi refuzul, împotrivirea şi eschivarea de la testarea alcooscopică,
acțiuni comise de o persoană care nu deţine permis de conducere.
Amintim că incidentul a avut loc pe 16 martie curent, pe traseul R-3, la intrarea în satul Bozieni, când ofiţerii de
patrulare au oprit un automobil de model „Vaz”, care se deplasa neadecvat pe carosabil. La volanul maşinii se afla
inculpatul, în vârstă de 25 de ani.