Alegerile prezidenţiale din Rusia vor avea loc la 18 martie 2018, a anunţat luni secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Maia Grişina.
Data alegerilor a fost stabilită în funcţie de faptul că ruşii vor avea patru zile de concediu în perioada 8-11 martie.
"Săptămâna 5-11 martie include o vacanţă, prin urmare alegerile prezidenţiale vor fi organizate în duminica următoare. Anunţăm în mod oficial că alegerile vor avea loc la 18 martie", a spus Grişina.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a exclus o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2018, dar nu intenţionează să modifice Constituţia privind limita de mandate în fruntea statului.
"Nu am decis încă dacă ar trebui să-mi continui activitatea în această calitate. O să văd, alegerile vor avea loc în 2018. Mai este timp până la cursa electorală. La un moment dat, trebuie să mă retrag. Constituţia stipulează o limită de mandate în funcţia de preşedinte. Am avut posibilitatea să modific Constituţia şi chiar mi s-a cerut să o modific în timp util. Nu am făcut acest lucru şi nu mai intenţionez să îl fac", a spus Vladimir Putin, la finele lunii iulie.
Conform Constituţiei ruse, o persoană nu poate să fie preşedinte al ţării mai mult de două mandate consecutive. Vladimir Putin a fost ales în fruntea ţării în 2012, iar înainte de acest mandat a fost preşedintele Rusiei între 2000 şi 2008. În 2008, mandatul unui preşedinte al Rusiei a fost crescut de la patru la şase ani.
Data de 18 martie are o însemnătate simbolică pentru Rusia, fiind cea în care Moscova celebrează reunificarea cu regiunea Crimeea.
În 2014, regiunea ucraineană Crimeea a fost anexată la Rusia, manevră condamnată de Occident. Mutarea a venit pe fondul conflictului militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi.
Statele Unite au denunţat în repetate rânduri implicarea Rusiei în conflictul din estul Ucrainei, iar preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că nu renunţă la iniţiativa de a recupera Crimeea după anexarea de către Rusia.