Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) îşi schimbă denumirea în Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei (APCSP).
Instituția a preluat patru unităţi de funcţii în domeniul siguranţei ocupaţionale de la Inspectoratul de Stat al Muncii şi alte cinci unităţi de personal de la Agenţia Turismului.
Astfel, APCSP a preluat funcții de control privind:
– securitatea și sănătatea în muncă în unitățile de producere şi de prestări de servicii de la Inspectoratul de Stat al Muncii;
– controlul serviciilor turistice de la Agenția Turismului;
– supravegherea și controlul de stat în domeniul jocurilor de noroc.
În cadrul Agenției va funcționa un Consiliu de soluționare a disputelor, care va examina petițiile și cererile de contestare depuse de persoana supusă controlului.
Efectivul limită al instituției va cuprinde un număr de 67 unități de personal, care urmează să asigure exercitarea activităților necesare pentru realizarea funcțiilor stabilite de Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.