Taximetriștii din Moldova vor trebui să asigure condiții speciale de transportare a anumitor pasageri, conform unor noi modificări la legislația în vigoare.
Toţi operatorii de taxi din Moldova au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu dizabilităţi, care utilizează fotoliul rulant, potrivit Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Dispozitivul este transportat gratuit, fără aplicarea unor taxe suplimentare. Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu dizabilităţi şi al dispozitivului de mers.
Hotărârea Guvernului ce prevede modificarea și completarea unor acte legislative în scopul eficientizării şi garantării sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, conform prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile acestor persoane, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Conform noilor prevederi, pasagerul, în cazul persoanelor cu dizabilități, va avea dreptul să fie însoțit de un câine-ghid, care, la fel ca în cazul fotoliului rulant, va avea acces liber şi gratuit în toate mijloacele de transport.
Noile modificări intervin în contextul în care mai mulți operatori de taxi din Chișinău impuneau pasagerului cu dizabilități o taxă suplimentară de 10 – 15 lei în cazul în care acesta transporta și scaunul rulant.