Ambalajele produselor care promit consumatorilor o siluetă de invidiat sau tratarea completă a unor boli vor fi interzise.
Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare prevede reguli stricte pentru etichetarea produselor. Astfel, acestea vor trebui să conţină denumirea produsului, lista şi cantitatea ingredientelor şi termenul de valabilitate al acestuia.
Pe etichetă vor mai fi indicate condiţiile de păstrare a produsului, dar şi valoarea energetică a acestuia.
Medicii ne recomandă să citim foarte atent etichetele produselor alimentare.
"Suntem persoane cu un fon alergic destul de evident, avansat, este foarte specific pentru fiecare spectru de alergeni, ar fi bine ca produsul acesta să fie la sfârşitul listei de componente sau să lipsească în genere din lista de componenţă a produsului procurat", a zis medicul Nadejda Plăcintă.
Oamenii spun nu toate produsele alimentare sunt etichetate corect, iar informaţia de pe ambalaj este, de multe ori, incompletă.
Documentul va intra în vigoare peste un an, când Guvernul va elabora şi adopta actele necesare pentru implementarea legii.