Semnificaţii, superstiţii şi obiceiuri din bătrâni.
Decizia de a include mărţişorul în lista patrimoniului imaterial al UNESCO a fost luată de Comitetul pentru
Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Dosarul a fost depus de Republica Moldova alături
de alte trei ţări - Bulgaria, Macedonia şi România - în care această frumoasă tradiţie a primăverii există, cu unele
diferenţe de formă, dar în acelaşi spirit al sărbătoririi renaşterii naturii.
Mărţişor 2019. Obiceiuri şi tradiţii
În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.
În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea
şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Au forma unor
mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise
interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul
mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.
Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele
legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de
un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou
pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.
1 martie - mărţişor.
Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul
Simion Florea Marian relatează în cartea "Sărbătorile la români" că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele
părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la
gât sau la mână.
Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de
argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a
le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii
purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine
însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau
păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
Mărţişorul aduce belşug în casă.
Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă "ca un fel de amuletă", dar cine
doreşte ca acesta să aibă efectul dorit "trebuie să-l poarte cu demnitate".
În prezent, mărţişorul este purtat pe toată durata lunii martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer.
Se crede că acesta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă
mărţişorul de pom, aceasta se va împlini.
Pomii sunt împodobiţi de mărţişoare.
La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor RM și României, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În
Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel
se vor speria duhurile rele.
Mărţişorul este o tradiţie în Republica Moldova, România şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni.
Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.