Banca Mondială oferă un nou suport financiar Republicii Moldova.
Este vorba despre un suport bugetar în valoare de 30 de milioane de dolari. Banii sunt destinaţi pentru implementarea reformelor şi luptei cu corupţia. Declaraţia a fost făcută de şeful Oficiului Băncii Mondiale, Alex Kremer. Potrivit lui, banii sunt destinaţi pentru combaterea corupţiei şi neadmiterea abuzurilor din partea funcţionarilor publici faţă de mediul de afaceri.
Mai mult, instituţia va acorda până la 100 de milioane de dolari pentru interconectarea Republicii Moldova la reţele de energie electrică de peste Prut.
Totodată, Banca Mondială va acorda sprijin pentru a finaliza evaluarea cadastrală a bunurilor imobile din ţară.