Banii împrumutați prin recipisă, recuperați prin instanță

Banii împrumutați prin recipisă, recuperați prin instanță

 

Un datornic a fost obligat de instanța de judecată să întoarcă banii împrumutați de la firmă, după ce acesta s-a obligat să returneze datoria într-un termen anume, pe care nu l-a respectat.

Mai exact, datornicul a fost dat în judecată de către firma ”Cregrim&Co”, pentru că a luat cu împrumut o sumă de bani în mărime de 7.100 de lei, întocmind în acest sens și o recipisă. Pârâtul urma să restituie banii în termen de 10 zile. Firma se ocupă cu repararea autovehiculelor și închirierea acestora.

În cererea de adresare în instanță, reclamantul a menționat că pârâtul a restituit doar o sumă de 700 de lei. Tot atunci, datornicul a mai întocmită o recipisă prin care s-a obligat să repare prejudiciul material adus firmei în valoare de peste 2.000 de lei, în urma deteriorării unui automobil.

Reclamantul a solicitat încasarea din contul pârâtului a datoriei rămase, de peste 6.000 de lei, repararea prejudiciului material în mărime de peste 2.000 de lei, încasarea cheltuielilor pentru asistența juridică, în valoare de 2.000 de lei, și a taxei de stat de 270 de lei.

Acțiunea a fost admisă de instanța de fond. Pârâtul a făcut apel, care nu a fost acceptat și i-a dat temen datornicului ca, până la următoarea ședință de judecată, să achite taxa de stat stabilită. Ulterior, acesta a făcut recurs în care a indicat că încheierea instanței de apel este neîntemeiată şi ilegală, fiind pasibilă de casare, deoarece ar fi fost emisă cu încălcarea vădită a normelor de drept material şi procedural.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *