Când vom muta ceasurile cu o oră înainte?

Când vom muta ceasurile cu o oră înainte?

 

Săptămâna aceasta trecem la ora de vară.

Săptămâna aceasta vom trece la ora de vară. Schimbarea se va produce, ca în fiecare an, în ultima duminică din
luna martie; respectiv, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 spre 31 martie, vom schimba acele ceasurilor cu o
oră înainte.

Schimbarea orelor de două ori pe an se face în peste o sută de țări din lume, pentru a folosi lumina solară mai mult
și a economisi energia electrică. Totuși, în ultimii ani se vorbește tot mai mult de renunțarea la această practică, din
motiv că ar afecta sănătatea oamenilor.

Astfel, din anul 2014, a renunțat să schimbe ora Federaţia Rusă, iar din 2016 – Turcia.

Acum un an, European a votat pentru eliminarea practicii de schimbare a orei. Parlamentarii europeni au cerut
Comisiei Europene să facă o evaluare detaliată a directivei care prevede schimbarea orei și să propună un plan de
revizuire a acesteia, dacă se va constata că este oportun. O decizie definitivă nu a fost deocamdată luată.

Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895, iar în Moldova, din 1979.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *