Аsupra noilor proceduri de import a medicamentelor.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat că, începând cu 1 februarie, importul de medicamente și produse
farmaceutice în regiunea transnistreană va fi permis numai agenților economici înregistrați la Agenția Servicii
Publice a Republicii Moldova.
Serviciul Vamal și Biroul politici de reintegrare au atenționat agenții economici din regiunea transnistreană
asupra noilor proceduri stabilite de Guvern pentru aplicarea Legii 109/2017 referitoare la controlul în comun
la unele puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Potrivit unui comunicat de la Guvern, sunt vizate
medicamentele (grupa tarifară 3003-3004), produsele farmaceutice şi parafarmaceutice, materia primă
medicamentoasă, produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţi.
La Chișinău sunt înregistrați doar șapte agenți economici din regiunea transnistreană cu dreptul de import a
acestor produse. Importurile sunt permise cu condiția ca aceste mărfuri să rămână pe teritoriul regiunii transnistrene.
Biroul politici de reintegrare a mai anunțat că noile măsuri reprezintă „prima etapă a procesului de unificare
a importului de produse farmaceutice şi parafarmaceutice, materie primă medicamentoasă, produse de uz
fitosanitar şi fertilizanţi, în corespundere cu legislația Republicii Moldova și standardele internaționale, care
va dura până la 1 iulie 2019, dată la care va fi inițiată următoarea etapă a acestui proces”.