Cine l-ar putea înlocui pe Dorin Chirtoacă?

Cine l-ar putea înlocui pe Dorin Chirtoacă?

 

TRIBUNA a decis să elaboreze un clasament convențional al potențialilor pretendenți la Primăria capitalei.

În ultimul timp, tot mai des se vorbește despre posibile alegeri anticipate ale Primarului capitalei (fie ca urmare a demiterii lui Dorin Chirtoacă prin referendum, fie ca urmare a demisiei acestuia, fie ca urmare a unei eventuale arestări și eliberări ulterioare din funcție).

Primul în clasament figurează Ion Ceban, liderul fracțiunii PSRM în CMC. „Este cel mai de temut oponent al lui Dorin Chirtoacă în acest moment. E extrem de activ, cunoaște bine situația din municipiu, se implică în soluționarea diferitor probleme cu care se confruntă capitala și are în spate o formațiune politică puternică – PSRM, care nu o dată a demonstrat că e în stare de surprize politice de proporții”, notează sursa.

Al doilea în top este Andrei Năstase, liderul PDA. „Dacă Andrei Năstase ar candida, cu siguranță ar fi cel mai reprezentativ candidat pe segmentul de centru-dreapta. Or, putem presupune că el va fi un candidat comun al PDA, PAS și PLDM, aceste partide fiind într-o strânsă colaborare în ultimul timp. Cu atât mai mult că PDA a susținut-o pe Maia Sandu, liderul PAS, la funcția de Președinte al RM și ar fi logic să presupunem că, dacă ar avea loc alegeri anticipate ale Primarului capitalei, PAS îi va răspunde cu aceeași monedă”, se spune în material.

Al treilea în clasamentul convențional este Alexandru Tănase, Președintele CC. „Deși Alexandru Tănase spune că nu are nici un plan legat de politică, faptul că de acum încolo nu va mai fi nici judecător, nici Președinte al Curții Constituționale îi determină pe unii să ia în calcul și candidatura sa în eventualitatea unor alegeri anticipate ale Primarului capitalei. Șansele sale depind direct de modul în care va reuși să convingă alegătorii de independența sa politică”, se mai spune în materialul citat.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *