Cine va beneficia de pe urma acordurilor dintre Chișinău și Tiraspol

Cine va beneficia de pe urma acordurilor dintre Chișinău și Tiraspol

 

Autoritățile OSCE au salutat acordul semnat la Tighina de reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului, privind reglementarea conflictului transnistrean.

Potrivit unui comunicat al OSCE, comunitățile locale și întreprinderile de pe ambele maluri ale râului Nistru vor beneficia de pe urma acordurilor la care au ajuns părțile. Totodată, oficialii și-au exprimat speranța că în urma deciziei de a deschide podul peste râul Nistru, ce leagă localitățile Gura Bîcului-Bîcioc, și celelalte probleme economice și sociale, discutate de mulți ani, pot fi rezolvate rapid.

Ei au solicitat implementarea rapidă a aspectelor sociale și economice convenite în cadrul negocierilor în formatul 5+2.

La reuniunea de la Viena urmează a fi discutate prevederile din pachetul ”Berlin +” care conține opt chestiuni principiale. Printre acestea se numără accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile lor, activitatea școlilor cu predare în limba română din regiune, asigurarea libertății de circulație, înregistrarea mijloacelor de transport din regiunea transnistreană la întreprinderea de stat ”Registru” și schimbarea plăcuțelor de înmatriculare.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *