CSP va analiza dosarele celor 4 candidați la funcția de procuror general

CSP va analiza dosarele celor 4 candidați la funcția de procuror general

 

La un pas de alegerea procurorului general.

Luni, ministrul Justiției a decis să trimită CSP lista cu cei 4 candidați pentru funcția de procuror general, chiar
dacă anterior fostul ministru Olesea Stamate anulase rezultatele concursului. El a spus că este „de datoria sa” și
îl „obligă legea” să transmită la CSP rezultatele comisiei de experți, urmând să facă asta azi sau mâine.

Alexandr Stoianoglo, Veaceslav Soltan, Vladislav Gribincea și Oleg Crîșmaru sunt cei 4 candidați selectați de
comisia de concurs a căror rezultate au fost anulate, potrivit ministrului Olesea Stamate. Ea a acuzat o „trucare” a
rezultatelor comisiei pentru evaluarea candidaților, acuzând „lipsa de obiectivitate” a unui membru, care a oferit
un punctaj „disproporționat”.

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) urmează să aprobe astăzi regulamentul, care i-ar permite ca mâine să
examineze dosarele candidaților la funcția de procuror general, transmise de noul ministrul al Justiției.

În cadrul ședinței de astăzi a CSP membrii Consiliului au stabilit că astăzi vor aproba regulamentul, iar mâine se
vor întruni în ședință pentru a analiza dosarele celor 4 candidați la funcția de procuror general.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *