De sărbători poliția va asigura ordinea publică în capitală

De sărbători poliția va asigura ordinea publică în capitală

 

În perioada 31 decembrie 2017 - 15 ianuarie 2018, peste 3000 de polițiștii vor asigura ordinea publică.

Polițiștii vor fi prezenți în locurile aglomerate, dar și în trafic. Oamenii legii recomandă cetățenilor să aibă un comportament preventiv și să fie atenți cu bunurile pe care le dețin.

De asemenea, cetățenii care intenționează să plece în vacanță sunt îndemnați să își asigure locuințele cu sisteme de închidere pentru a nu cădea pradă infractorilor, să-și anunţe vecinii, iar cei care rămân, să anunțe Poliţia în cazul în care văd persoane suspecte în scara sau curtea blocului.

Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să evite locurile neiluminate, violențele pe stradă şi să se deplaseze prin locurile aglomerate, unde sunt şi poliţişti. Consumul de alcool în locurile publice e interzis prin lege, iar persoanele aflate în stare de ebrietate vor fi monitorizate. Posesorii de arme sunt îndemnați să nu poarte arme în ospeție, în locuri publice sau fiind în stare de ebrietate.

La fel, părinților li se recomandă să nu-și lase copiii fără supraveghere și să nu permită acestora să deschidă uşa persoanelor necunoscute, indiferent de motivele invocate.

O atenție deosebită va fi acordată și fluidizării traficului pe drumurile naționale, în punctele de risc a comiterilor accidentelor rutiere și în orele de trafic intens.

Șoferii sunt îndemnați să dea dovadă de un comportament adecvat în trafic, să nu depășească limita de viteză, să evite situațiile de conflict, să nu-și lase automobilele fără supraveghere și obiectele de preț la vedere.

În caz de urgenţă apelați la numărul unic 112 sau 902 şi să se adreseze cu încredere celei mai apropiate unităţi de Poliție, ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranţa publică.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *