Emoționantă, debordantă, feerică – așa putem descrie atmosfera din culisele Moldova Fashion Days.
A mai rămas foarte puțin timp până când, colecțiile designerilor vor fi puse față în față cu ochii nerăbdători ai publicului. Tocmai de aceea, și-au suflecat mânecile și muncesc din greu pentru a prezenta ținute fără de cusur și a impresiona până și cel mai pretențios critic. Noi le-am întrerupt ritmul amețitor de lucru, pentru câteva clipe, celor de la Vasconi, Zorile, Mallena, Ludmila Storojuc și DiVero pentru a ne destăinui câteva detalii despre ceea ce urmează să vedem pe podium, pe 25 și 26 martie:
Ce a constituit o sursă de inspirație pentru colecția din primăvara aceasta?
Care sunt culorile, texturile, țesăturile pe care utilizează?
Care este piesa de rezistență a colecției?
Ce fac, de obicei, cu 10 minute înainte de începerea show-ului?
Vasconi
Sursa de inspirație a fost moda anilor '70-'80, iar elementul decorativ care predomină în colecție sunt volanele. În sezonul acesta am selectat stofe cu nuanțe pastelate: roz pudră, ivory, bleu pal, iar pentru contrast – verdele de smarald și burgundy. Am folosit atât țesături vaporoase și subțiri, caracteristice sezonului cald, cât și stofe mai dure precum satinul, atlasul și eva. Pentru colecția primăvara-vara 2017 am considerat oportună utilizarea imprimeului floral. Piesa noastră de rezistență este rochia maxi, favorita acestui sezon, care conferă un plus de eleganță și senzualitate. De obicei, cu 10 min înainte de începerea show-ului ne asigurăm că toate piesele vestimentare sunt în regulă.
Zorile
Colecția actuală are ca punct de inspirație naturalețea și simplitatea micilor exploratori ai modei. Articolele de încălțăminte pentru copii combină modelele casual cu cele elegante. Este sezonul nuanțelor pastelate, de aceea am ales culori calde de roz pudrat, violet pal, alb și bej, cu elemente metalice. Pentru căptușeala încălțămintei am ales, ca de obicei, materiale naturale. Piesa de rezistență a colecției actuale sunt pantofii din lac natural. Acestea reușesc să transmită, perfect, conceptul promovat de Zorile – fiecare copil e special! De obicei, cu 10 minute înainte de începerea show-ului, suntem în culise și încercăm să punem la punct ultimele detalii în ceea ce privește prezentarea brand-ului nostru, pe podium. În același timp, ținem pumnii pentru fiecare dintre producătorii autohtoni care urmează să-și prezinte noua colecție.
Mallena
O sursă de inspirație pentru noua colecție de primăvară a fost conceptul „Military Safari” combinat cu elemente folk, cum ar fi broderia și dantela. Am vrut să experimentăm, pentru a crea un stil nou în care să se regăsească orice femeie. În acest sezon, Mallena propune o trecere ușoară de la culorile mai sumbre – gri, brun, kaki spre culori mai deschise și pastelate – bleu, verde, crem. Utilizăm, în mare parte, țesături naturale, cum ar fi bumbacul sau inul, cu textură uniton, în dungi sau cu imprimeuri florale. Piesa de rezistență din această colecție este o rochie tip cămașă, cu guler stei, în trei nuanțe pastelate de galben, bej și gri. O rochie ce combină stilul romantic cu cel safari și poate fi purtată cu mândrie în acest sezon. Ultimele clipe înainte de prezentare implică organizarea și coordonarea unui așa numit „haos”. Modelele se pregătesc de defilare, eu am grijă de imagine, verificăm fiecare ținută în parte, facem poze. Când realizezi că au rămas clipe numărate până la prezentare, emoțiile nu întârzie să apară, cu toate acestea ținem capul sus și mergem înainte.
Ludmila Storojuc
Sursa de inspirație a constituit-o natura, prin culoarea ierbii, a florilor, care ne-a îndrumat spre o direcție mai romantică a colecției. Verdele mentă, piersică sau albul sunt culorile care predomină în colecția actuală, iar materialele pentru care optăm sunt crepul, viscoza, inul și organza. Piesa-vedetă a colecției noastre constă dintr-un set, cu motive romantice, format din două articole: O bluză cu volane în zona gâtului și spatele gol purtată cu o fustă tip creion, până la genunchi. Aflați în febra emoțiilor, înainte de show, ajutăm modelele să se îmbrace.
DiVero
Pentru noi femeia este o sursă infinită de inspirație - puternică, împlinită, dar totodată gingașă și rafinată. Toate creațiile noastre sunt menite să fie doar o ramă subtilă pentru a pune în evidență frumusețea și farmecul fiecărei doamne sau domnișoare care alege DiVero. În ediția de primăvară a MFD, DiVero va prezenta și o colecție pret-a-porter, o linie nouă cu ținute de zi cu zi, mai accesibile, dar cu aceeași abordare în ceea ce privește țesăturile alese și prezența broderiei manuale. Cartea de vizită a brandului DiVero sunt rochiile din dantelă, care nu vor lipsi nici de această dată! De asemenea, propunem și modele din șifon, organza, mătase naturală sau tul. Pentru prima dată, anul acesta, DiVero integrează, în procesul de lucru, și elemente de broderie haute couture. Broderia haute couture este un lucru extraordinar de rafinat și minuțios, aceasta necesită investiție de timp și răbdare, dar rezultatul final merită tot efortul. Cea mai complicată și sofisticată piesă din colecție este o rochie midi din dantelă roz, brodată manual, timp de 3 săptămâni. Pe ultima sută de metri, chiar înainte de defilare, facem poze, în backstage, cu modelele.
Ținutele designerilor se diferențiază mult prin concept, preferințe sau gusturi, dar se și aseamănă într-o privință – toate eforturile sunt orientate spre consumatorul final! Dorințele și necesitățile acestora fiind o prioritate în procesul de creație.
[Parada modei autohtone – Moldova Fashion Days - va avea loc pe 25-26 martie 2017, în showroom-ul Land Rover, Jaguar, Volvo, situat pe strada Dmitrie Cantemir 14, în Chișinău. Biletele pot fi procurate pe www.iticket.md]