Gazul pentru Moldova s-a ieftinit cu 23%, iar tarifele pentru consumatori cresc

Gazul pentru Moldova s-a ieftinit cu 23%, iar tarifele pentru consumatori cresc

În primele şase luni ale acestui an în Moldova s-au importat circa 546 milioane metri cubi de gaze, cu 5,8% mai puţin decât în aceaşi perioadă a anului trecut, arată date ale ANRE.

Gazul s-a ieftinit cu 23%, dar consumul a scăzut

Reducerea importului a avut loc chiar dacă preţul mediu de import a coborât cu circa 23% până la 4.301 lei pentru o mie de metri cubi (circa 215 dolari).

Scăderea se datorează în mare parte iernii blânde, care a dus la diminuarea cererii din partea consumatorilor casnici şi a centralelor termice. Un alt factor este criza economică, care a dus la reducerea capacității de plată a consumatorilor.

Or, deşi preţul de import s-a redus cu circa 23%, tarifele achitate de consumatori s-au majorat cu în medie cu 1,3% şi au ajuns la o medie de 6.194 lei pentru o mie de metri cubi.

Astfel dacă în prima jumătate a anului 2015 diferenţa dintre preţul de achiziţie a gazelor de la Gazprom şi tariful mediu de livrare consumatorilor era de 559 lei, apoi în aceeaşi perioadă a anului 2016 diferenţa a ajuns de trei ori şi ceva mai mare - 1.893 lei.

Sursa: unimedia.info

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *