Încep lucrările de demontare a clădirii de pe Uzinelor, distrusă de incendiu

Încep lucrările de demontare a clădirii de pe Uzinelor, distrusă de incendiu

Etajele patru și cinci ale clădirii de pe strada Uzinelor 9 din Chișinău vor fi demolate. Proprietarul a decis să nu le mai reconstruiască.

În primele zece zile ale lunii decembrie, ar putea începe lucrările de demolare a nivelelor 4 și 5 ale blocului din strada Uzinelor 9 din Chișinău, devastat la 11-12 noiembrie de un incendiu, care a ars mai mult de 30 de ore. Decizia a fost luată de o comisie formată din specialiști de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și inginerii de la ÎS ”Urban Proiect”.

Întreprinderea ”Urban Proiect” va elabora proiectul tehnic de demolare a nivelelor 4 și 5 ale blocului, iar proprietarul va contracta o firmă pentru a începe lucrările de demontare.

”Proiectul tehnic va fi elaborat, în regim de  urgență, pentru ca să prevenim prăbușirea panourilor exterioare pe partea carosabilă. Am recomandat proprietarului să semneze contactul cu o firmă ce dispune de toate mecanismele și tehnica performantă pentru ca efectuarea lucrărilor de demontare să nu afecteze structura nivelelor inferioare și pentru a evita prăbușirea progresivă”, a declarat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatolie Zolotcov.

După ce vor fi demolate cele două etaje ale clădirii, o echipă ce experți se va deplasa la fața locului pentru a analiza starea tehnică a elementelor de construcții de la etajele 1-3 și vor recomanda, dacă va fi necesar, efectuarea lucrărilor de consolidare a structurii de rezistență, precum și vor stabili condiții ulterioare de exploatare.

Potrivit proprietarului depozitului, etajele demolate nu vor fi reconstruite.

După examinarea preliminară a clădirii avariate, autoritățile au interzis accesul în depozit. Starea tehnică a construcțiilor portante la nivelul 4 și parțial la nivelul 5 este nesatisfăcătoare. Cele două etaje se află sub riscul real de prăbușire. În timpul incendiului a murit un pompier în vârstă de 28 de ani și o angajată a depozitului de 44 de ani. 

sputnik.md

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *