Introducerea orelor de fotbal în școli

Introducerea orelor de fotbal în școli

 

Consiliul Național pentru Curriculum a aprobat introducerea orelor de fotbal.

Proiectul întitulat ”Educația fizică prin fotbal” a fost înaintat de Federația Moldovenească de Fotbal și prevede
două ore de fotbal pe săptămână, în cadrul lecțiilor de educație fizică, pentru clasele primare. Acesta va fi
implementat în peste 80 de școli din Republica Moldova, care au semnat acorduri de colaborare cu Federația
Moldovenească de Fotbal.

În total, în transpunerea lui în fapt vor fi implicați circa 15.000 de copii.

”Este un proiect menit să impulsioneze dezvoltarea fotbalului în țară, să-i dea o amploare”, a declarat pentru
agenție reprezentantul departamentului comunicare de la FMF, Ion Buga.

Federația se obligă să instruiască antrenorii (profesorii de educație fizică și de la clasele primare), în total
166 de antrenori, care, în urma cursurilor de perfecționare gratuite vor primi Licența D FMF. Federația va
oferi gratuit fiecărei școli 10 mingi, 20 de copete, 10 bavete, echipament pentru profesori, seminare pentru
profesori, materiale didactice.

Obiectivul pe termen scurt al Federației Moldovenești de Fotbal este crearea condițiilor calitative pentru
organizarea lecțiilor de educație fizică prin fotbal. De asemenea, se prevede crearea claselor sportive specializate
de fotbal.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *