O comisie parlamentară specială va examina fenomenul suicidului în rîndul tinerilor și va înainta soluții pentru prevenirea acestei probleme.
Propunerea aparține socialiștilor și a fost susținută de majoritatea fracțiunilor. Potrivit deputatului Vladimir Odnostalco, doar în anul 2016, în țară au fost înregistrate circa 500 de cazuri de suicid, iar problema ia amploare, mai ales în rîndul adolescenților.
„La nivel legislativ noi nu avem nici măcar o strategie națională cu privire prevenirea suicidului. E nevoie de intervenția promptă a autorităților”, a relatat Odnostalco.
Și reprezentanții PDM și-au exprimat îngrijorările în această privință.”Am putea organiza audieri pe platforma a trei comisii - securitate, educație și sănătate. Am avut o primă întîlnire cu un ONG care se ocupă cu această problemă și am conchis că avem nevoie să schimbăm legislația, să întreprindem măsuri la nivel de Guvern. Comisia deja lucrează asupra unui cadru legal cu privire la asistența psiho-socială, pentru că s-a constat că avem și aici un vid”, a spus deputata Valentina Stratan.
Potrivit deputatului PLDM, Grigore Cobzac, în Moldova există servicii instituționalizate cu atribuții nemijlocite în combaterea unor asemenea pericole, însă nu e clar cît de eficiente sînt acestea. La ora actuală, în instituțiile de învățămînt se organizează ședințe cu părinții, în care se discută despre prevenirea suicidului, a relatat deputatul PL, Roman Boțan.
Menționăm că doi adolescenți, cu vîrstele de 16 și 15 ani, s-au aruncat în gol de pe o clădire cu 18 etaje din Chișinău, în noaptea de 8 martie. Una dintre ipotezele luate în calcul de oamenii legii este că tinerii ar fi fost ademeniți într-un joc fatal promovat pe rețelele de socializare.