La Chișinău au fost comemorare victimele Holocaustului

La Chișinău au fost comemorare victimele Holocaustului

 

Victimele Holocaustului au fost comemorate în cadrul unui proiect muzical moldo-israelian al compozitorului Baruch Berliner.

La ceremonia, organizată de Centrul cultural evreiesc KEDEM și găzduită de Filarmonica Națională ”S. Lunchevici” a participat vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc.

”Anual, la 27 ianuarie comemorăm victimele Holocaustului, cele șase milioane de evrei uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este o catastrofă mondială, o tragedie enormă din care trebuie să învățăm, pentru a nu se mai repeta niciodată”, a declarat Vladimir Vitiuc în deschiderea programului artistic.

Vicepreședintele Parlamentului a spus că amintirea acestor file tragice ale istoriei trebuie păstrate veșnic, inclusiv prin acțiuni de combatere a discriminării, de promovare a respectului și valorilor umane. ”Prin implicare și atitudine vom păstra vie amintirea acestui masacru al secolului XX”, a menționat vicespeakerul.

În spectacolul cu genericul ”Holocaust. Comemorare. Conștientizare. Depășire” au evoluat Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale ”S. Lunchevici”, actorii teatrului ”De pe strada Trandafirilor”, o trupă de rock și balet. În hol a fost vernisată o expoziție de picturi ale artiștilor plastici din țară.

Parlamentul Republicii Moldova a condamnat Holocaustul, adoptând, în iulie 2016, o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *