La Săptămâna Mobilităţii Europene au participat mai multe raioane din ţară

La Săptămâna Mobilităţii Europene au participat mai multe raioane din ţară

 

Mai multe localităţi din ţară au participat la Săptămâna Mobilităţii Europene, desfăşurată în acest an în perioada 16-24 septembrie.

Campania a inclus o serie de activităţi de promovare a modului sănătos de viaţă şi a protecţiei mediului, susţinute de Inspectoratul Ecologic şi autorităţile locale.

Participarea la Săptămâna Mobilităţii Europene a devenit deja o tradiţie la Edineţ. Ca şi în anii precedenţi în această localitate au fost organizate acţiuni menite să încurajeze măsurile durabile în domeniul transporturilor, invitând cetăţenii să participe şi la alte modalităţi de deplasare fără automobil.

„Ne-am propus să încadrăm în derularea evenimentului cât mai multă lume, de diferite vârste. Cu susţinerea Primăriei, Consiliului raional, Poliţiei din Edineţ am desfăşurat ore ecologice în diferite organizaţii şi instituţii de învăţământ. De asemenea, peste două sute de localnici au participat cu plăcere la acţiunea „În oraş fără automobil", iar copiii şi tinerii au luat parte la concursurile “Cel mai bun ciclist”, “Cel mai bun sportiv pe patine cu rotile”, “Cel mai bun sportiv pe trotinetă”, “Cel mai bun eseu” și “Cel mai bun desen pe asfalt”, a informat Petru Jacot, şeful Inspecţiei Ecologice Edineţ.

Un program interesant a fost pregătit şi în raionul Floreşti, unde, potrivit şefului Inspecţiei Ecologice din localitate, Vitalie Ciorbă, şi-au dat concursul şi unii agenţi economici care au încurajat participanţii cu premii şi cadouri.

Săptămâna Mobilităţii Europene este o acţiune iniţiată de Comisia Europeană care a stabilit două obiective majore pentru campaniile de mobilitate urbană: eliminarea treptată din orașe a autoturismelor care folosesc carburanţi tradiţionali, până în anul 2050, şi trecerea la o logistică urbană cu zero emisii în marile oraşe, până în anul 2030. Sloganul Săptămânii Mobilităţii Europene-2017 a fost „Mobilitate în comun, curată şi inteligentă”. 

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *