Localnicii din raionul Leova vor avea apeduct sponsorizat de europeni

Localnicii din raionul Leova vor avea apeduct sponsorizat de europeni

 

Localităţile Iargara, Filipeni, Romanovca și Cupcui din raionul Leova vor beneficia de rețele noi de aprovizionare cu apă.

Proiectarea și construcția acestora va fi efectuată din banii alocaţi de Uniunea Europeană.

Finanțarea va fi acordată în 2018, conform unui Acord de grant, semnat în acest an de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Actul prevede elaborarea documentaţiei tehnice și de licitație pentru lucrările de construcție în cadrul mai multor proiecte ce țin de domeniul aprovizionării cu apă și canalizare și eficienței energetice în cele trei Regiuni de Dezvoltare (Sud, Centru şi Nord) din ţara noastră.

Astfel, unul din proiectele care urmează a fi implementat din bani europeni, în Regiunea de Sud, este cel care își propune aprovizionarea cu apă a satelor amintite din raionul Leova. Valoarea estimativă a investiției este de circa 2,5 milioane de euro.

Potrivit lui Andrei Tocaru, consultant GIZ, proiectul nominalizat este parte componentă a unui program mai mare - „Modernizarea serviciilor publice locale de aprovizionare cu apă din raionul Leova", finanțat de Guvernul Germaniei. 

„În calitate de partener al proiectului de anvergură "Modernizarea serviciilor publice locale în R. Moldova", aflat în derulare în țara noastră din anul 2010, Uniunea Europeană și-a asumat angajamentul de a finanța, la această etapă, proiectarea și construcția a 83 km de rețele interioare de apeduct în localitățile Iargara, Filipeni, Cupcui și Romanovca”, a precizat Andrei Tocaru.

Până la finele anului curent urmează să fie semnate memorandumurile de înțelegere între finanțator - UE, facilitator - GIZ, instituția implementatoare – Agenţia de Dezvoltare Regională Sud și primăriile localităților beneficiare. După care, va fi anunțată desfășurarea licitației publice pentru achiziționarea lucrărilor de proiectare a rețelelor de apeduct  în  Iargara, Filipeni, Cupcui și Romanovca.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *