Moldova a cerut Organizației Națiunilor Unite să includă chestiunea retragerii complete a pacificatorilor ruși din Transnistria pe ordinea de zi a sesiunii 72-a a Adunării Naționale care va avea loc pe 12 septembrie.
Într-o scrisoare expediată ONU, reprezentantul Parlamanetului Moldovei la organizația mondială, Victor Moraru, susține că prezența trupelor rusești ”constituie o amenințare la adresa păcii și securității internaționale.”
Diplomatul a amintit că intr-o declarație a OSCE din 1999, trupele rusești trebuiau să se retragă din teritoriul transnistrean până în anul 2002.
Parlamentul a cerut Rusiei să-şi retragă trupele şi muniţiile de pe teritoriul ţării noastre. O declaraţie în acest sens a fost adoptată la propunerea Partidului Democrat din Moldova.
Parlamentul Republicii Moldova declară ca staționarea continuă a trupelor rusești și întărirea prezenței militare a acestora în partea de est a tării, constituie încălcări ale prevederilor constituționale privind independența, suveranitatea și integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a Republicii Moldova.
Parlamentul consideră că menținerea pe teritoriul Republicii Moldova, a unui volum considerabil de muniții arme și echipament militar, reprezintă o amenințare constantă a securității și stabilității regionale și europene în general.
Parlamentul insistă pentru transformarea misiunii actuale de menținere a păcii, într-o misiune civilă cu mandat internațional. Și cere Federației Ruse să reia și să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale precum și să-și retragă munițiile, armele și echipamentele militare de pe teritoriul Republicii Moldova.
Parlamentul se adresează către toate organismele internaționale și statele lumii, cu apelul de a susține inițiativa sa de păstrare a suveranității, independenței integrității teritoriale și neutralității Republicii Moldova precum și de a contribui la consolidarea eforturilor de pastrare a suveranității statului.