Vă invităm cu mare drag la Moldova Fashion Days, Spring - Summer 2017 cea mai tare petrecere de modă în această primăvară!
Moldova Fashion Days (MFD) este un eveniment bianual de promovare a industriei fashion din Republica Moldova. Motto-ul principal Moldova Fashion Days este "See Now, Buy Now", care aduce o nouă eră în lumea fashion, una în care consumatorii pot cumpăra articole vestimentare imediat după ce au fost prezentate pe podium. Este forța conducătoare a tinerelor talente și a inovațiilor în design, promovează brand-urile fashion autohtone și stimulează vânzările pe piața din Moldova.
Pe lângă cele două evenimente mari MFD, în cadrul cărora podiumul este centrul atenției, pe parcursul anului mai sunt organizate și evenimente de tip pop-up în magazinele autohtone, unde consumatorii pot achiziționa articole și accesorii din noile colecții. Totodată, mai sunt organizate și evenimente fashion de prezentare a colecțiilor speciale în cadrul cărora vedetele, femeile de afaceri și liderii politici devin ambasadori ai brandurilor autohtone și pășesc cu încredere pe podium în calitate de modele.
Evenimentele Moldova Fashion Days adună reprezentanți importanți din industria fashion, persoane notorii și influente și sunt intens mediatizate de mass-media și pe rețelele sociale.
MFD este organizat sub egida APIUS (Asociația Patronală din Industria Ușoară) și este susținut de partenerii strategicii USAID și Guvernul Suediei, prin Proiectul de Competitivitate din Moldova. ZIPhouse este partenerul MFD în promovarea unor nume noi în industria fashion din Moldova, dar și în cadrul unor evenimente cu caracter educațional. Partenerul premium pentru logistică și fundraising al MFD este Berlizzo Events.
Info bilete: 060 879 444 | 079 979 444