Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional, care şi-a încheiat misiunea de evaluare în R. Moldova.
În cadrul conferinței de presă comune, Prim-ministrul a accentuat că pentru țara noastră Programul cu FMI este foarte important și reprezintă mai mult decât un împrumut financiar. Acesta este un certificat de încredere. „Pentru Guvern este important să avem o opinie obiectivă și independentă asupra eforturilor noastre pentru executarea Programului, dar și a reformelor realizate în ultima perioadă”, a declarat Pavel Filip.
Potrivit Prim-ministrului, concluziile misiunii sunt îmbucurătoare pentru Republica Moldova, iar părţile au ajuns la un numitor comun pe toate subiectele discutate. Printre elementele pozitive constatate se regăsește faptul că Programul corespunde în linii mari criteriilor de performanță stabilite, iar țara noastră a beneficiat de o perioadă de stabilitate economică și financiară. Totodată, prognozele creșterii economice pe termen mediu sunt favorabile- între 3,5 și 4 %, iar bugetele: pe 2017 rectificat și pe 2018 permit investiții publice și cheltuieli sociale mai mari.
„În urma finalizării evaluării programului vom putea beneficia suplimentar de circa 22 milioane de dolari SUA. Suntem încurajați să menținem dinamica reformelor pentru a accelera creșterea economică și a reduce sărăcia”, a mai spus Pavel Filip.
Totodată, au fost stabilite o serie de subiecte asupra realizării cărora autoritățile își vor concentra eforturile în perioada următoare. Printre acestea sunt: guvernanța băncilor, depozitarul central unic al valorilor mobiliare, recuperarea activelor urmare a fraudei bancare și organizațiile financiare nebancare. În context, Premierul a dat asigurări că Guvernul este ferm determinat să realizeze angajamentele asumate.
La rândul său, șeful misiunii FMI a mulțumit autorităților pentru deschiderea de care au dat dovadă pe parcursul discuțiilor. În același timp, Ben Kelmanson a apreciat reformele realizate de Republica Moldova.
„Sunt bucuros să anunț că experții Fondului Monetar Internațional și reprezentanții autorităților din Republica Moldova au ajuns la o înțelegere la nivel de personal privind cea de-a doua evaluare a Programului. Acesta urmează să fie discutat de conducerea FMI și de Consiliul Executiv al Fondului în luna decembrie curent”, a mai spus șeful echipei de experți ai Fondului Monetar Internațional.
Reamintim că pe 7 noiembrie 2016, Consiliul de Directori Executivi al Fondului Monetar Internațional a aprobat un Programul pe trei ani cu Republica Moldova. Acesta prevede acordarea sprijinului financiar în realizarea reformelor promovate de Guvern. În acest sens, până în prezent, au fost debursați circa 59 de milioane de dolari SUA din totalul Programului de aproximativ 178,7 milioane dolari SUA.
Experţii FMI s-au aflat în Republica Moldova, în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2017, într-o misiune de evaluare a Programului pe care țara noastră îl are cu FMI.