Semnarea eventualelor acorduri de liber schimb cu Egipt, China, și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția) ar crea noi oportunități de investiții.
Astfel ca Moldova să devină o platformă de procesare a materiei prime, iar ulterior să o exporte ca produs finit.
Actualmente, Ministerul Economiei este în proces de obținere a mandatului pentru lansarea negocierilor pentru Acordul de Comerț liber cu China. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, ministru al economiei, Octavian Calmîc, în cadrul primei mese rotunde cu genericul „Oportunități de export ale agenților economici moldoveni oferite de eventualele Acorduri de liber schimb cu China, Egipt și țările EFTA”.
Octavian Calmâc spune că mărfurile moldovenești sunt slab competitive pe alte piețe, dar și taxele vamale sunt destul de mari, în special impuse în cazul vinurilor și produselor din tutun. Astfel,pe lângă beneficiile pe care le oferă acordurile de liber schimb ale Republicii Moldova cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) și Uniunea Europeană, Moldova ar beneficia de mai multe posibilități și prin prisma acordurilor de liber schimb cu China, Egipt și țările EFTA. „Prin semnarea acordurilor de liber schimb, Moldova și-ar extinde posibilitățile comerciale și ar obține acele preferințe comerciale, adică scutirea de taxe vamale la import, export și taxele cu efect echivalent”, a adăugat Octavian Calmâc.
Conform studiului de fezabilitate elaborat de către experții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), semnarea Acordului cu Egipt reprezintă un avantaj pentru Moldova, întrucât se va putea ajunge la liberalizarea completă pentru aproape toate produsele sale cu potențial de export, excepția fiind băuturile alcoolice și produsele din tutun. Accesul pe piața din Egipt este destul de complicat anume din cauza taxelor care sunt de până la 40 %, în special pentru produsele textile. Actualmente, Moldova exportă în Egipt în special vin și produse din tutun.
În acest context, referindu-se la avantajele de liber schimb cu China, vicepremierul a menționat că pe parcursul a cinci luni a fost efectuat un studiu de fezabilitate comun cu partea chineza privind oportunitatea lansării și eventuala semnare a Acordului. Conform estimărilor, exporturile Moldovei in China se vor majora cu 39,85%, iar Produsul Intern Brut al Republicii Moldova va crește cu 0,42 la sută. „Semnarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Populară Chineză face parte din obiectivele de atragere a investițiilor în sectoarele economiei naționale, care sunt prevăzute în Strategia Republicii Moldova de atragere a investițiilor și promovarea exporturilor”, a adăugat Octavian Calmîc.
Referindu-se la Acordul cu țările EFTA, Octavian Calmîc a menționat că schimburile comerciale actuale între Elveția, Norvegia și Republica Moldova au loc în regim preferențial unilateral oferit în cadrul Sistemul generalizat al preferințelor (GSP), în timp ce regimul comercial cu Islanda este în baza taxelor MFN (Clauzei Națiunii cele mai Favorizate) din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, ambele regimuri fiind reprezentate de taxe mari pentru majoritatea produselor agricole.
Conform rezultatelor studiului de fezabilitate, potențialul acord cu țările membre EFTA, va oferi producătorilor moldoveni acces pe piața acestora, cu unele excepții pentru produse agricole, pentru care EFTA nu acordă concesii sau poate fi posibilă liberalizarea acestora doar la un nivel extrem de limitat.
Ministerul Economiei a solicitat mediului de afaceri să vină cu propuneri pentru definitivarea pozițiilor de negocieri.