O bancă comercială din Turcia ar putea intra în curând pe piața din Republica Moldova.
Intențiile de investiții au fost confirmate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea.
„Vă confirm că în ultimul timp am observat un interes mai mare din partea investitorilor din regiune. Printre investitorii interesați de sistemul banacar din Republica Moldova este și o bancă din Turcia”, a declarat Sergiu Cioclea.
Potrivit șefului de la Banca Centrală, subiectul a fost discutat și anterior în cadrul unei întrevederi cu o delegație din Turcia.
Sergiu Cioclea a evitat însă să spună despre ce bancă este vorba.