Persoanele care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, dar ai căror copii sunt cetăţeni ai Uniunii, pot obţine drept de rezidenţă şi beneficii sociale.
CEJ a stabilit că, în cazurile în care un copil are un părinte cu cetăţenie europeană, iar celălalt fără cetăţenie UE, obligarea celui din urmă să părăsească teritoriul UE ar putea forţa şi plecarea copilului, ceea l-ar priva pe minor de drepturile de care se bucură în calitate de cetăţean al Uniunii.
Chiar şi în situaţia în care părintele cu cetăţenie europeană poate şi este dispus să îşi asume singur responsabilitatea îngrijirii copilului, separarea de părintele fără cetăţenie europeană poate dăuna bunăstării copilului, consideră Curtea.
Potrivit deciziei sale, în astfel de situaţii părintele care nu deţine cetăţenie UE va trebui să aducă dovezi despre existenţa unei relaţii de dependenţă între el şi copilul.
Cazul a fost adus în atenţia CEJ de Olanda, unde opt femei ai căror copii sunt cetăţeni olandezi, dar care nu deţin paşaport UE sau permis de rezidenţă olandez, au contestat decizia justiţiei naţionale de a le refuza cererile de asistenţă socială şi indemnizaţii pentru copii.