Poliția vine cu recomandări pentru șoferi

Poliția vine cu recomandări pentru șoferi

 

În contextul Codului galben și portocaliu de ploi și ninsori.

În contextul Codului galben și portocaliu de ploi și ninsori pe întreg teritoriul țării, INP le oferă șoferilor
recomandări pentru a circula în siguranță și fără primejdii. Oamenii legii anunță că este necesară adaptarea
modului de conducere la condițiile vremii.

Pentru ca deplasarea să vă fie în siguranță, INP îndeamnă să urmați aceste sfaturi:

programați-vă corect timpul și informați-vă despre condițiile meteo și starea carosabilului din zona pe care
urmează să o tranzitați;

dacă încă nu ați făcut-o, echipați-vă autovehiculul cu pneuri corespunzătoare anotimpului și țineți în portbagaj
o lopată și un săculeț cu nisip;

adaptați permanent viteza la condiţiile de drum. În cazurile în care carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă
sau zăpadă, viteza maximă admisă în afara localităților trebuie să fie mai mică cu cel puțin 20 km/h;

în condiţii de ploaie sau ninsoare abundentă, nu staționați pe traseele pe care se deplasează transportul public,
pentru a permite desfășurarea normală a traficului;

folosiți atât sistemul de iluminare-semnalizare, cât și cel de climatizare, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic;

dacă porniți la drum lung, ar fi de dorit să aveți rezervorul mașinii plin, apă pentru 24 de ore, alimente, o
pătură caldă, termos cu ceai, telefonul mobil încărcat și trusa medicală.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *