Primăria capitalei va oferi suport financiar cuplurilor longevive

Primăria capitalei va oferi suport financiar cuplurilor longevive

 

Cuplurile longevive şi persoanele centenare din capitală își pot organiza sărbătorile aniversare cu ajutorul Primăriei Chișinău.

Într-un comunicat de presă emis de către instituție sunt indicate condițiile pe care trebuie să le întrunească omagiații. Astfel, Primăria municipiului Chişinău, de comun cu Serviciul Stare Civilă a municipiului Chişinău organizează acţiunile de celebrare oficială a cuplurilor longevive care au convieţuit împreună 50, 60 sau 70 de ani. 

Manifestarea se desfăşoară în luna înregistrării căsătoriei, în incinta Serviciului Stare Civilă. Din partea administraţiei publice locale aceste familii vor primi un suport financiar în mărime de 1000 de lei.

Înainte de asta însă, cuplurile trebuie să depună o cerere oficială la Primăria municipiului Chişinău cu 30 de zile înaintea jubileului. În cazul în care perechile se adresează după data căsătoriei, cererile nu vor fi acceptate, cu excepţia cazurilor când unul din membrii familiei a fost bolnav sau ambii au grad de invaliditate.

Cererile din partea cuplurilor trebuie să fie însoțite de actele de căsătorie în original, cetățenia Republicii Moldova și dovada că sunt locuitori ai municipiului Chișinău. De asemenea, una dintre condițiile de eligibilitate este ca perioada de căsătorie să nu fi fost întreruptă. 

În aceeași ordine de idei, persoanele care au împlinit vârsta de 100 de ani și mai mult pot beneficia de evenimente de omagiere organizate de Primărie dacă depun o cerere în acest sens. Solicitările sunt primite de către autorități pe tot parcursul anului.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *