Progresele făcute de Republica Moldova au fost recunoscute la nivel european

Progresele făcute de Republica Moldova au fost recunoscute la nivel european

 

Interesul Parlamentului European pentru situația din Republica Moldova a fost ilustrat în cadrul plenului Parlamentului petrecut la Strasbourg.

"În cadrul discuțiilor s-au evidențiat opinii diverse, dar este îmbucurător faptul că marea majoritate a celor care au luat cuvântul și-au exprimat sprijinul pentru calea europeană a Moldovei și pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane euro către țara noastră.

Notăm cu satisfacție faptul că progresele Moldovei au fost recunoscute – inclusiv creșterea economică, eforturile de modernizare a instituțiilor, adoptarea legislației necesare implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Așa cum a spus comisarul european pentru Ajutor Umanitar și Gestionarea Crizelor, Christos Stylianides, parteneriatul Moldova-UE privește în mod fundamental îmbunătățirea vieții cetățenilor – o poziție pe care o împărtășim deplin. Suntem de asemenea de acord, așa cum spunea un alt vorbitor referindu-se la țara noastră, că "mai sunt probleme de rezolvat, dar cu sprijinul UE, acestea se pot rezolva".

În același timp, privim pozitiv reiterarea faptului că asistența macrofinanciară este utilă tocmai pentru ca Republica Moldova să poată duce la îndeplinire reformele propuse, pentru a menține calea europeană, dar și pentru întreținerea climatului de securitate în regiune. Suntem conștienți că viitorul democratic și prosper al Moldovei poate exista doar prin întărirea legăturilor cu Uniunea Europeană.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *