,,Mămico, pe cine îl iubești mai mult? „ La Marcel ții mai mult, el este preferatul tău, lui îi acorzi toată atenția!” Întrebări și reproșuri tradiționale pe care mulți părinți le-au auzit din gura odraslelor și care deseori sunt însoțite de obișnuitul și pacificatorul răspuns: ,,Vă iubesc pe ambii la fel”.
Copilul resimte nevoia constantă de a fi asigurat că este iubit de către părinți, și tocmai această necesitate declanșează și îi alimentează totodată sentimentul de gelozie, care apare în mod firesc la apariția unui nou membru al familiei. Impresia că este mai puțin adorat decît celălalt, devine o chestiune greu de acceptat pentru micuț. Această percepție eronată a copilului generează deseori nedumerire și chiar vinovăție în conștientul părinților, care nu pot înțelege ce factor a declanșat această atitudine. În situația în care un copil ia o jucărie și îl lovește pe fratele său mai mic, atunci e semn clar de gelozie. Alt copil, ar putea adopta o poziție mai subtilă, încercînd să-și trateze frățiorul sau surioara cu mai puțin entuziasm și cu o indiferență mascată. De obicei, gelozia manifestată față de bebeluș cunoaște o intensificare la copiii sub cinci ani. Unii copii vor declanșa voit aceste certuri, tocmai pentru a-i determina pe părinți să le ia partea. Fiecare copil se distinge prin anumite trăsături de carater și de temperament. Unii sunt mai agitați, mai colerici, alții posedă un temperament mai flegmatic sau chiar melancolic. Evident, că aceste discrepanțe de personalitate, creează conflicte generate de niște cauze banale, cum ar fi de exemplu că unul dintre ei nu vrea să-i dea jucăria celuilalt.
Totuși, rivalitatea fraternă are și partea ei pozitivă, pe care mulți dintre părinți nu o sesizează . Rivalitatea între frați și surori reprezintă un nivel important în construirea identității copilului. Prin aceste mici certuri, adesea nevinovate, copiii învață să se afirme și să se diferențieze. Deasemenea, certurile permit ambelor părți să învețe să-și argumenteze opiniile, să negocieze reciproc, să rezolve conflictele și să facă compromisuri. Cînd frații acționează competitiv și își doresc să poată face un lucru mai bun decît celălalt, ei își depășesc inconștient limitele individuale. Gelozia contribuie și la construirea unei relații de atașament. Faptul că un copil are un frate sau o soră, favorizează nu doar rivalitatea, ci și complicitatea, mai ales cînd e vorba de făcut șotii. Această competiție constituie o bază care se transformă adesea în prietenie la vîrsta adultă, o legătură specială, țesută zi de zi, prin ajutor, protecție, și de ce nu, chiar prin certuri.
Deși divergențele dintre copii sunt firești și inevitabile pentru dezvoltarea lor, e nevoie ca părinții să identifice momentul cînd trebuie să intervină, înainte ca certurile să degenereze în violență fizică sau verbală. Intervenția maturilor este deseori necesară, însă nu neapărat la începutul disputei, în acest mod oferindu-le copiilor șansa să ajungă singuri la o soluționare, iar părinții să fie scutiți de povara de a determina vinovatul. Chiar ar fi util ca aceștia să recurgă la umor, pentru a mai destinde atmosfera încărcată dintre frați. În general, copii rămîn uimiți în fața unei asemenea reacții imprevizibile, ei așteptîndu-se mai degrabă la mustrări din partea părinților. În modul acesta, e posibil ca micuții să-și dea deama că,de fapt, sursa conflictului lor este ridicolă și să uite șicana.
Psihologii susțin ideea conform căreia părinții ar trebui să-i lase pe copii să își rezolve singuri disputele. Oricum, certurile nu durează niciodată prea mult. Particularitatea relației dintre frați și surori este pasiunea. Aceasta e cea care determină intensitatea crizelor și a situațiilor de conflict, ca mai apoi totul să fie uitat. Copiii pot să se iubească și să se urască în aceeași zi. Copii ajung să se urască tocmai fiindcă se insistă pe ideea că trebuie să se iubească. Invers, acceptînd ideea că nu sunt obligați să se aprecieze întotdeauna, se creează un climat familial cele permite copiilor să se cunoască mai bine și chiar să se iubească.
O altă sugestie pentru părinți ar fi ca aceștia să evite comparațiile dintre puii lor ( ,,aranjează-ți așternutul așa cum face fratele tău” , ,,surioara ta e mult mai ascultătoare și harnică decît tine”, sau ,,tu nu ai să poți alerga niciodată așa cum o face fratele tău etc”). Ei trebuie să se simtă unici și că au anumite calități sau aptitudini specifice, iar părinții trebuie să le susțină diferențele, gusturile, într-un cuvînt, individualitatea. Nu este obligatoriu ca ambii copii să fie înscriși în cadrul unor activități similare sau să li se cumpere mereu aceleași haine sau jocuri etc. O altă nevoie a copilului este aceea de a avea propriile lucruri. Dacă trebuie neapărat să împartă totul , atunci frustrarea și intoleranța vor apărea inevitabil. Așa că, cel mai corect ar fi ca părinții să le respecte propriul spațiu și nevoile personale. Gelozia sau rivalitatea dintre copii va exista întotdeauna, dar este efemeră odată cu maturizarea acestora.
Text: Mariana Miron