Viceministrul Justiției, Anatolie Munteanu, și reprezentanți ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare au avut o întâlnire cu ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță.
Diplomatul a oferit un lot de cărți pentru deținuții unui penitenciar, potrivit unui comunicat de presă. Participanții la întrevedere au discutat despre cooperarea dintre cele două state în domeniul justiției, dar și despre experiența țării vecine în dezvoltarea sistemului penitenciar. Oficialii au reiterat faptul că evoluarea acestuia va putea avea loc prin implementarea eficientă a programelor de reeducare pentru cei care au greșit și sunt în custodia statului.
„Toți oamenii după gratii trebuie să aibă speranța că statul le va asigura posibilitatea pentru recuperare socială. Este un proces de lungă durată, însă educația este factorul esențial în acest scop. Cărțile per că vor aduce lumină în gândul celor ce le vor citi”, a afirmat diplomatul român.
În mesajul său, viceministrul Justiției a mulțumit pentru gestul făcut, fiindcă „este binevenit și susține acțiunile noastre pentru umanizarea vieții deținuților. Cărțile sunt destinate timpului liber al acestora și sper că ele vor confirma faptul că lectura poate schimba omul”.
Cele 1500 de volume ale clasicilor literaturii române și universale vor completa biblioteca penitenciarului Pruncul din Chișinău, la solicitarea administrației acestuia.