Se scumpesc medicamentele!

Se scumpesc medicamentele!

 

Din cauza deprecierii leului cu 5% față de euro și dolarul American.

Se scumpesc medicamentele, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a anunțat că este din cauza
deprecierii leului cu 5% față de euro și dolarul american. Altfel spus, au fost majorate preţurile în lei la mai mult
din jumătate din medicamentele înregistrate pe piaţa Republicii Moldova.
 

Astfel printr-un ordin emis pe 2 august 2019, de AMDM a fost aprobată lista a 1.945 de medicamente cu preţul
de producător revizuit în urma deprecierii cu mai mult de 5% a monedei naţionale în raport cu valuta preţului
inclus în Catalogul naţional de preţuri (USD/EUR). De exemplu, comprimatele de citramon produse de
Farmstandart-Leksredstva din Rusia vor costa 1,64 lei, cu 11 bani mai scump decât anterior, iar cele de Gripgo
ale companiei Kusum Healthcare Pvt. Ltd din India – 4,10 lei, cu 20 de bani mai mult.

S-au scumpit şi cele mai de preţ medicamente înregistrate pe piaţă. De exemplu preparatul Vylvio al companiei
AbbVie Biopharmaceuticals GmbH, Elveţia (PROD: AbbVie Deutschland GmbH & Co.KG, Germania) va costa
181.609.02 de lei, adică cu 11.689 lei mai scump, decât anterior. Ordinul intră în vigoare de la data emiterii, iar
aceste modificări se menţin cu condiția că nu are loc modificăre a cursului oficial mediu de schimb valutar în
decurs de cel puţin o lună de zile.

Prin acelaşi ordin au fost înregistrate şi preţurilor de producător la o serie de alte medicamente, dar o listă a
medicamentelor generice cu preţuri reevaluate în urma aprobării preţurilor medicamentelor originale. Menţionăm
că în prima jumătate a acestui an preţurile la medicamente au înregistrat o reducere cu 0,8%.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *