Guvernul a aprobat semnarea unui amendament la Acordul de Asistenţă privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova şi cel al SUA pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie.
Documentul prevede alocarea unei sume suplimentare de $500 mii pentru sporirea transparenţei şi responsabilităţii instituţiilor financiare, dar şi pentru creşterea capacităţilor Guvernului şi ale societăţii civile în domeniu. Astfel, suma totală a grantului oferit de SUA în cadrul acestui acord va ajunge la $10,8 mil. Acordul de Asistenţă va contribui la menţinerea relaţiilor de cooperare dintre cele două state, la creşterea economică şi la sporirea investiţiilor în cele mai promiţătoare industrii ale Republicii Moldova.