Circa 23 de furnizori activi de servicii de telefonie fixă au anunțat micșorarea numărului total de abonaţi.
Astfel, în prima jumătate a anului curent, Agenția Națională pentru Reglementarte în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) anunță o diminuare a utilizatorilor telefoniei mobile cu circa 13,3 mii de abonați.
Potrivit specialiștilor de la ANRCETI, micşorarea volumului total al traficului de voce în reţelele fixe a fost determinată de diminuarea tuturor tipurilor de trafic. Astfel, traficul iniţiat către rețelele internaționale a scăzut cu 28,8%, traficul în cadrul acelorași reţele fixe – cu 12,6%, iar traficul către reţelele mobile – cu 11,3%. În consecință, traficul mediu lunar de voce per abonat (MoU) s-a micșorat cu 9,7% şi a alcătuit 187 minute (trei ore și șapte minute).
Diminuarea volumului total de vânzări ale serviciilor de telefonie fixă a fost cauzată de scăderea vânzărilor realizate de majoritatea operatorilor de pe piața respectivă. Astfel, vânzările efectuate de SA „Moldtelecom” au scăzut cu -23% și au însumat circa 346 mil. lei, iar vânzările cumulative ale furnizorilor alternativi s-au micșorat cu 2,1 mil. lei și au totalizat peste 13,9 mil. lei.
Specialiștii ANRCETI explică micșorarea numărului de abonaţi la serviciile de telefonie fixă, a traficului de voce și a vânzărilor acestor servicii prin utilizarea tot mai frecventă de către abonați a serviciilor voce oferite prin Internet și prin rețelele de telefonie mobilă, servicii care sunt mai avantajoase pentru utilizator
La finalul primului semestru al anului 2017, cotele de piață ale operatorilor de telefonie fixă, în funcţie de cifra de afaceri, aproape că nu s-au schimbat, față de anul 2016. Cota de piaţă a SA „Moldtelecom” a alcătuit 96,1%, iar cota cumulativă a furnizorilor alternativi de telefonie fixă – 3,9%.