Suma de 1,5 milioane de euro va fi acordată Parlamentului Republicii Moldova cu scopul consolidării legislației naționale cu cea a UE.
Obiectivul proiectului constă în facilitarea implementării Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Misiunea proiectului este de a optimiza rolul și responsabilitățile Parlamentului, a organelor sale de lucru și a structurilor administrative relevante pentru a asigura un cadru instituțional solid în vederea realizării eficiente a atribuțiilor legislative, în special în procesul de armonizare a legislației ca o precondiție pentru implementarea Acordului de Asociere. Totodată, proiectul va contribui la îmbunătățirea schimbului de informații dintre Parlament și Guvern în contextul procesului de armonizare a legislației.
În realizarea acestor obiective, 60 de experți din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, precum și din Polonia, Letonia, Franța și Belgia vor contribui la implementarea a peste 65 de activități diverse în cadrul celor patru componente, vizând diferite obiective: evaluări, mese rotunde, elaborarea de ghiduri, recomandări, precum și un document de consultare, un studiu, o foaie de parcurs, activități de instruire și vizite de studiu în statele membre UE.
La evenimentul de lansare au participat președintele Parlamentului Andrian Candu, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, vicepreședintele Adunării Naționale a Ungariei, Csaba Hende, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Consiliului Național al Republicii Slovace, Ľuboš Blaha, Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Zdeněk Krejčí și președinta Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, Violeta Ivanov.
Proiectul Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova în procesul de armonizare a legislației naționale cu legislația UE” este implementat de către Camera Deputaților Parlamentului Republicii Cehe, Consiliul Național al Republicii Slovace și Adunarea Națională a Ungariei, în cooperare cu Parlamentul Republicii Moldova.