Moldovenii vor plăti o taxă pentru a putea intra pe teritoriul Uniunii Europene, în pofida regimului liberalizat de vize.
Călătorii ar putea fi obligați să plătească o taxă de 10 euro pentru a putea intra pe teritoriul Uniunii Europene. Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne din cadrul Parlamentului European a aprobat o decizie prin care urmează a fi instituit un sistem de autorizare obligatorie la intrarea în Uniunea Europeană, pentru cetățenii statelor care beneficiază de un regim liberalizat de vize.
Este vorba de sistemului electronic european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS), scopul căruia este sporirea gradului de securitate și lupta cu imigrația ilegală. Pentru crearea acestui sistem au votat 42 de europarlamentari, iar 12 au fost împotrivă.
E bine să știți înainte de a porni la drum
Înainte de a porni la drum, călătorii vor trebui să se înregistreze on-line, să indice datele personale — numele, data și locul nașterii, adresa de domiciliu etc. După verificarea automatizată a datelor, inclusiv în bazele de date ale Europol, în câteva minute călătorul va recepționa pe e-mail un răspuns și permisiunea de a intra sau argumentarea refuzului de a intra în UE. Permisul va fi valabil pentru o perioadă de trei ani.
Pentru procedura de înregistrare va fi percepută o taxă de 10 euro, iar unele categorii de cetățeni vor putea să obțină permisul fără plată.
Autoritățile ar putea să solicite călătorului informații suplimentare sau să-l invite pentru o conversație, în cazul în care după completarea formularului electronic vor exista anumite neclarități.
Noile prevederi urmează să intre în vigoare doar după ce va fi aprobate de Parlamentul European (PE). Ulterior, vor fi inițiate negocieri cu Comisia Europeană în privința definitivării proiectului.
Potrivit unor discuții prealabile, sistemul ar putea fi instituit începând cu anul 2020, în cazul în care va fi aprobat și de statele membre ale UE si de PE.