Direcțiile de deservire fiscală vor activa până la ora 19.00
Astăzi expiră termenul limită impus de legislație în care persoane juridice, persoane fizice care practică activitate
de întreprinzător și persoanele fizice care desfășoră activitate independentă trebuie să depună Declarația cu privire
la impozitul pe venit. Potrivit informațiilor publicate, direcțiile de deservire fiscală vor activa până la ora 19.00.
Pentru persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova, care desfășoară activitate de întreprinzător,
precum şi persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, impozitul pe venit se aplică aferent
venitului obținut de aceștia din orice surse aflate în țară, precum şi din orice surse aflate în afara statului (cu excepția
deducerilor şi scutirilor la care au dreptul).
Contribuabilii, persoane juridice și fizice care practică activitate de întreprinzător, urmează să depună
Declarația/Darea de seamă cu privire la impozitul pe venit la Serviciul Fiscal de Stat, inclusiv în mod electronic,
conform prevederilor stabilite de art. 187 alin.(21) din Codul fiscal.
În format electronic sunt obligați să depună declarația:
-subiecţii înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA;
-subiecţii care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei;
-rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei;
-contribuabilii care au cinci sau mai mulţi angajaţi.
Termenul-limită de achitare a impozitului pe venit la buget coincide cu termenul de prezentare a declarațiilor și a
dărilor de seamă, adică 25 martie.