Un bărbat din Cimișlia s-a predat benevol la CNA

Un bărbat din Cimișlia s-a predat benevol la CNA

 

Potrivit denunțătorului, omul ar fi pretins și primit mijloace financiare și bunuri în sumă de peste 9 000 de euro, iar ulterior a continuat să extorcheze 10 000 de euro pentru a influența judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău în vederea eliberării din arest a fratele primului.

Dat fiind faptul că învinuitul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, în privința acestuia a fost pornit un dosar de căutare, iar, ieri, acesta s-a prezentat benevol în sala de audiență a CNA.

El a fost arestat în baza unui mandat emis de judecătoria Buiucani și se va deține în Izolatorul de detenție provizorie al MAI pe un termen de 30 de zile.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (3) lit. a) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani sau amendă în mărime de până la 6000 unități convenționale - echivalentul sumei de 300 000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *