Un regim fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole

Un regim fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole

 

Cabinetul de miniștri a avizat o inițiativă legislativa.

Ministrul finanțelor, Natalia Gavrilița, a declarat că inițiativa legislativă vine să soluționeze problemele depistate
în cadrul achizițiilor produselor agricole prin stabilirea unor reguli clare pentru persoanele fizice care colectează pe
teritoriul Republicii Moldova produse agricole și obiecte ale regnului vegetal.

Cabinetul de miniștri a avizat o inițiativă legislativă care prevede stabilirea unui regim fiscal simplificat pentru
colectorii de produse agricole, în special nuci și fructe.

„Astfel, persoana fizică, colectorul, se va înregistra la Serviciul Fiscal de Stat, va achita contribuțiile de asigurări
sociale și medicale, ulterior fiind în drept să activeze într-un regim fiscal simplificat, cu ținerea evidenței
achizițiilor doar într-un registru”, a declarat Natalia Gavrilița.

Ministrul a mai spus că proiectul prevede că achitarea impozitului se va face cu reținerea la sursa de plată de
către agentul economic care a recepționat produsele de la colector, cu întocmirea actului de achiziție.

„Prin urmare, acest regim va avea de fapt un impact de facilitare a achizițiilor de produse agricole și va
impulsiona exportul nucilor și al altor obiecte ale regnului vegetal”, a menționat Natalia Gavrilița.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *