Salariul minim a ajuns la 2 dolari și 76 de cenți.
Salariul minim lunar din Venezuela a ajuns la cea mai mică valoare din istorie, echivalentul a 2 dolari americani
și 76 de cenți. Cu acești bani, un cetăţean poate cumpăra un carton cu 30 de ouă, dacă îl găsește. Salariul minim
a fost stabilit, anul trecut, în august, la echivalentul a 30 de dolari. S-a devalorizat din cauza inflației uriașe, în
ciuda celor patru creșteri salariale din ultimele 12 luni. Venezuela este cu mult sub pragul de sărăcie extremă
stabilit de ONU la un dolar și 25 de cenți pe zi.
Dezastrul economic este responsabilitatea regimului condus de Nicolas Maduro. Deși detestat de Statele Unite,
liderul de la Caracas a anunțat că are contacte la nivel înalt cu Washingtonul. Iar Donald Trump, care încă îl
recunoaște pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei, a recunoscut că dialogul cu regimul
Maduro există.