Cele mai bune asistente medicale din cadrul Centrului de Dializă, premiate

Cele mai bune asistente medicale din cadrul Centrului de Dializă, premiate

 

Cele mai bune trei asistente medicale din cadrul Centrului de Dializă a Spitalului Clinic Republican, au fost astăzi, 12 mai, premiate.

Asistentele medicale au fost selectate în urma unui sondaj la care au participat 300 de pacienţi din cadrul Centrului, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Tatiana Evsiucova este una dintre asistentele medicale care se bucură de cea mai mare încredere din partea pacienților. Aceasta spune că muncește cu dăruire în cadrul Centrului de Dializă din cadrul Spitalului Clinic Republican și se bucură odată cu pacienții de succesele înregistrate de aceștia.

Potrivit directorului medical al Centrului de Dializă, Petru Cepoida, instruirea cadrelor medicale și oferirea serviciilor calitative pacienților, sunt principalele obiective ale Centrului.

Menționăm că anual, la 12 mai, este marcată Ziua Internațională a Asistentelor Medicale. Cu această ocazie, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a felicitat asistentele medicale din Republica Moldova. „Transmit sincere felicitări tuturor asistentelor medicale cu ocazia zilei lor profesionale. Le urez mult succes în activitatea pe care o au, una deloc ușoară”, a declarat Andrian Candu în debutul ședinței plenare de astăzi, 12 mai.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *