Chisinaul implineste 580 de ani. Ce program au pregatit autoritatile

Chisinaul implineste 580 de ani. Ce program au pregatit autoritatile

Pentru prima dată după mai mulți ani, sărbătoarea Hramului Chișinăului va culmina cu un foc de artificii.

Organizatorii Zilei Orașului au dezvăluit ce surprize îi așteaptă pe oaspeții festivităţii.

În ziua în care orașul Chișinău va împlini 580 de ani, în capitală va fi organizat un program complex, care va cuprinde acţiuni culturale și educative, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Lucia Culev, șeful Direcției cultură a primăriei capitalei. Potrivit acesteia, la ora 8.00 va avea loc depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare şi Sfânt, după care va fi oficiat un serviciu divin la Catedrala Mitropolitană.

"Festivităţile vor fi inaugurate de Clubul de dansuri moderne "Space", ai cărui reprezentanți au câștigat patru medalii de aur la campionatul Europei și au devenit campioni în Cehia. După participarea la inaugurarea sărbătorii, ei vor merge la campionatul lumii în Austria. Mai mult decât atât, la deschidere vor mai participa încă șase colective de dansuri naționale", a spus Culev.

Funcționara a mai menţionat că după mulți ani a fost restaurată scara cu cascadă din parcul "Valea Morilor". Ea va fi inaugurată oficial de Ziua Orașului, la 14 octombrie, ora 14.00. "Şi acolo se va desfășura un program cultural, în cadrul căruia va evolua soprana Mariana Bulicanu, singura deţinătoare din Moldova a premiului festivalului "Maria Bieșu", a mai spus Culev. Seara, oaspeții sărbătorii vor asista la un concert la care vor evolua Alex Calancea Band, Valentin Boghean și trupa "Alternosfera", care va încheia festivitatea. "Noi am fost invitați pentru prima dată la sărbătoarea Ziua Orașului. În ultimul perioadă, evoluăm foarte rar în Moldova. Ne vom strădui să ne prezentăm la nivelul cuvenit. Programul nostru va dura aproximativ o oră", a spus solistul formației "Alternosfera" Marcel Bostan. Primăria Chișinău estimeză ca cheltuielile pentru organizarea concertului nu vor depăși 580 de mii de lei. Deoarece administrația capitalei nu dispune de mijloace pentru focuri de artificii, Asociația "Pentru Orhei" a decis să-i acorde Chișinăului un ajutor dezinteresat și să finanțeze organizarea focurilor de artificii de Hramul Orașului în Piața Marii Adunări Naționale.

9421502

sputnik.md

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *