Cum obţii permisul de conducere în străinătate

Cum obţii permisul de conducere în străinătate

 

Pentru a obține un permis de conducere în UE trebuie în primul rând să aveți reședința obișnuită într-o țară din UE.

Românii care îşi doresc obţinerea permisului într-o ţară a Uniunii Europene trebuie să aibă vârsta minimă legală şi să îndeplinească criteriile medicale minime. 

Este bine să verificați normele privind recunoașterea și valabilitatea permiselor de conducere în UE.

Locul de reședință obișnuită

Puteți solicita un permis doar în țara în care locuiți în mod normal sau în cea mai mare parte a timpului. Trebuie să petreceți acolo cel puțin 185 de zile calendaristice pe an, din motive personale sau profesionale. 

Dacă aveți legături personale/profesionale în două sau mai multe țări din UE, reședința normală este locul unde aveți legăturile personale (atâta timp cât mergeți acolo periodic). Nu trebuie să îndepliniți această ultimă condiție dacă locuiți într-o țară din UE pentru a desfășura o activitate pe o perioadă de timp determinată. 

Dacă vă mutați în străinătate pentru a merge la colegiu sau universitate, reședința obișnuită nu se schimbă. Totuși, puteți solicita un permis în țara în care vă aflați, dacă dovediți că studiați acolo de cel puțin 6 luni.

În general, pentru a obține un permis categoria A2, trebuie să fi condus cel puțin 2 ani o motocicletă din categoria A1. Pentru a obține un permis categoria A, aveți nevoie de cel puțin 2 ani de experiență la categoria A2.

De asemenea, puteți obține direct permisul pentru categoria dorită în momentul în care împliniți o vârstă minimă superioară, de regulă 24 de ani. Nu există limită maximă de vârstă pentru a deține un permis de conducere. Acesta rămâne valabil atâta timp cât, din punct de vedere medical, sunteți apt să conduceți.

Examenele medicale

Înainte de a vă elibera permisul de conducere, autoritățile trebuie să verifice dacă, din punct de vedere medical, sunteți apt să conduceți. Examinările diferă, în funcție de categoria de vehicul dar, de obicei, vizează: acuitatea vizuală, auzul, mobilitatea, bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile neurologice, sănătatea mintală, dependența de alcool și toxicomania, problemele renale.

Unele țări vă pot impune să efectuați un control medical ori de câte ori vă reînnoiți permisul de conducere sau după ce împliniți o anumită vârstă.

În cazul șoferilor de camion sau de autobuz, controalele medicale se efectuează o dată la 5 ani. Și în cazul altor categorii de conducători auto profesioniști (cum ar fi șoferii de taxi și de ambulanță) se impune efectuarea de vizite medicale periodice.

Școala de șoferi și examenul auto

Nu există norme europene privind formarea conducătorilor auto, școlile de șoferi sau instructorii auto. Fiecare țară din UE își elaborează propriile norme în domeniul formării conducătorilor auto. Totuși, există standarde europene minime în ceea ce privește: examenul auto – trebuie să reușiți atât examenul practic (traseul), cât și pe cel teoretic (sala); examinatorii auto – calificarea inițială, asigurarea calității, formarea periodică. 

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *