Edificiile Circului din Chișinău și a Cetății Tighina vor fi restaurate

Edificiile Circului din Chișinău și a Cetății Tighina vor fi restaurate

 

Lucrările se vor face cu sprijinul Uniunii Europene.

Iar un concurs pentru realizarea lucrărilor de proiectare va demara la începutul anului 2020. 

Edificiul Circului din Chișinău a fost supus unei expertize tehnice. Experții au evaluat starea tehnică a
clădirii, acoperișul, subsolurile și pereții exteriori. În baza rezultatelor expertizei tehnice, la începutul anului
2020 va fi organizat un concurs pentru realizarea lucrărilor de proiectare a lucrărilor de renovare. 

Esența conceptului constă în păstrarea Circului ca edificiu de patrimoniu și transformarea lui într-un centru
cultural și educațional, într-o instituție care va prezenta spectacole de circ, dar va presta și concerte de ale
marilor artiști, organizarea festivalurilor/târgurilor naționale și internaționale, organizarea manifestărilor
festive de amploare. 

În cadrul programului va fi restaurată și Cetatea Tighina. A fost comandată realizarea unui studiu de expertiza
tehnică și design, în baza căruia vor fi stabilite cele mai afectate porțiuni, care au nevoie de intervenții urgente.

„Cetatea este un obiectiv istoric din secolul XV de o importanță foarte mare. Până acum, nu a beneficiat de
conservare. Lucrările care s-au făcut anterior aici au vizat zona parcului și nu cetatea propriu-zisă. De asta
suntem recunoscători Uniunii Europene pentru inițiativă”, a spus directorul cetății, Aleksandr Iaskov.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *