Proiectul transfrontalier dintre Moldova-România SMURD va fi extins

Proiectul transfrontalier dintre Moldova-România SMURD va fi extins

SMURD va fi extins. Despre aceasta a discutat șeful Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale cu secretarul de stat al MAI din România.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului, este vorba despre o nouă etapă de evoluție a Serviciului Mobil Reanimare și Descarcerare care se va numi SMURD 2. Oficialii au menționat că în cadrul evoluției proiectului SMURD 2, Republica Moldova va beneficia de 10 ambulanțe, patru autospeciale de descarcerare, patru piste de aterizare a elecopterelor, două departamente de urgență, iar în România va fi creat un Centru de Instruire. Proiectul urmează să fie realizat până în anul 2020, iar valoarea acestuia este de 10 milioane euro.

Totodată, oficialii au abordat posibilitatea intervenției primare a elicopterelor SMURD în zone de accident și pe trasee, în vederea reducerii timpului de răspuns. În ședința de lucru s-a discutat și despre realizările proiectului după doi ani de activitate, fiind date asigurări că acordul între cele două guverne nu a fost suspendat în urma tragicului accident produs la începutul lunii iunie în apropiere de localitatea Haragîș, raionul Cantemir. Mai mult, oficialii au subliniat că în cinstea eroilor SMURD decedați în Republica Moldova în misiune de serviciu, va fi edificat un memorial. Monumentul va fi construit în apropiere de locul accidentului și urmează să fie deschis pe data de 1 decembrie 2016.

Sursa: ipn.md

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *