Reforma sistemului de pensii, supusă audierilor parlamentare

Reforma sistemului de pensii, supusă audierilor parlamentare

 

Odată cu reformarea sistemului de pensii, s-a reuşit uniformizarea formulei de calcul a pensiei, dar şi eliminarea condiţiilor privilegiate pentru anumite categorii.

Totodată, începând cu luna noiembrie, Casa Naţională de Asigurări Sociale urmează să asigure un nou mecanism – calculatorul online, prin intermediul căruia, persoanele vor putea să determine mărimea pensiei pe care ar putea să o primească.

Treptat, autorităţile îşi propun să elimine necesitatea colectării documentelor pentru stabilirea pensiei. Constatările şi angajamentele au fost prezentate în cadrul unor audieri publice, organizate de către Comisia parlamentară protecţie socială, sănătate şi familie.

Viceministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că, odată cu reformarea sistemului de pensii, a fost instituită o formulă unică de calcul. Formula anterioară era diferenţiată în funcţie de categoria pensionarilor, iar mecanismul de colectare a documentelor necesare pentru stabilirea pensiei era mult prea complicat. Potrivit viceministrei, actuala formulă este mai transparentă şi vine să asigure legătura între pensie şi contribuţiile persoanei la sistemul de asigurări sociale.

Viorica Dumbrăveanu a menţionat că, dacă în 1 octombrie 2016, conform formulei anterioare, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă constituia 1304 lei, la 1 octombrie 2017, în baza formulei noi, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă este de 2119 lei. Un element al reformării sistemului de pensii îl reprezintă valorizarea pensiilor pentru limită de vârstă şi de dizabilitate şi aici au fost stabilite câteva etape. Este vorba despre valorizarea care a fost efectuată la 1 aprilie 2017 – pentru persoanele care şi-au stabilit dreptul la pensie în perioada 2001-2008 şi valorizarea care va fi realizată pe 1 noiembrie 2017 – pentru persoanele care şi-au stabilit dreptul la pensie în 2009-2011.

Cât priveşte persoanele care muncesc într-un stat străin cu care Republica Moldova nu are încheiate acorduri de protecţie socială sau în cazul persoanelor care muncesc „la negru”, dar care doresc să beneficieze de pensie, acestea pot veni cu o solicitare către autorităţile moldoveneşti pentru a face contribuţii pentru sistemul de asigurări sociale.

În cadrul audierilor, deputata Partidului Socialiştilor Elena Hrenova a declarat că foarte mulţi cetăţeni se plâng pe pensii mici, pe inegalitate, pentru că au muncit câte 40 de ani şi au avut şi salarii bune, însă s-au luat în calcul doar anumiţi ani de muncă la calcularea pensiei.

Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, există o problemă în cazul persoanelor care, deşi au ani munciţi, nu pot confirma acest lucru prin acte. Pentru aceste categorii de persoane autorităţile asigură asistenţă socială prin acordarea ajutorului social, a ajutorului pentru perioada rece a anului sau alte prestaţii.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *