Republica Moldova devine membră a două structuri elective din cadrul ONU

Republica Moldova devine membră a două structuri elective din cadrul ONU

 

Republica Moldova a fost aleasă, pentru o perioadă de trei ani, în calitate de membru al Comitetului pentru Programe şi Coordonare.

Decizia a fost luată la New York, la 19 aprilie, în cadrul sesiunii Consiliului Economic şi Social al Organizației Națiunilor Unite, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Toate statele membre ale Consiliului Economic şi Social participante la procesul de votare au susținut alegerea Republicii Moldova în cele două structuri elective ale ONU.

Comitetul pentru Programe şi Coordonare este un organ subsidiar principal al Adunării Generale a ONU şi al Consiliului Economic şi Social care are mandatul să contribuie la realizarea activităților de planificare, programare şi coordonare în cadrul ONU.

Comisia pentru Dezvoltare Socială este un organ funcțional al Consiliului Economic şi Social, însărcinat cu examinarea şi promovarea politicilor importante pentru dezvoltarea socială, iniţiate în baza deciziilor Reuniunii de Nivel Înalt pentru Dezvoltare Socială de la Copenhaga din 1995.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *